Mezoterapia-menegementul durerii osteoarticulare

Mezoterapia este o metodă modernă de tratament în patologia osteo-articulară. Ea presupune injectarea la nivelul stratului mijlociu al pielii(dermului), pe anumite puncte de acupunctură sau pe puncte trigger de substante naturale care, au rolul de a reduce inflamația, de a diminua până la dispariție durerea și de a reface structurile de țesut conjunctiv deteriorate.

Mezoterapia este o metodă foarte eficientă prin care se pot vindeca probleme de natura articulară și anume: lombosciatica sau sciatica (însoțite de modificări radiologice - hernia de disc), scolioza sau cifoza însoțite de dureri, artritele traumatice, artrozele de șold, de genunchi, de coloană vertebrală și alte localizări, periartrita scapulo-humerala, sindrom cervico-brahial, artritele cu orice localizare etc.

mezoterapie image
Articulații afectate de procese inflamatorii



Mezoterapia insoțită de osteopatie face miracole în situații care par de nerezolvat, cu dureri atroce care previn orice fel de activitate și țintuiesc pacientul la pat.
Daca suferiți de dureri de spate, aveți poziții vicioase la servici, nu vă mai puteți concentra, somnul nu mai este odihnitor și transpirați abundent la ceafă, mezoterapia împreună cu osteopatia sunt soluția idelă care, vă scoate din impas rezolvând cauza acestor manifestări.


mezoterapie image
Mezoterapie pe articulația umărului drept

Reprezintă un mod nou și rafinat de tratament al patologiei dureroase a aparatului osteo-articular. MD Guna sunt concepute să trateze procesele dureroase în orice localizare sar găsi, de exemplu: MD Thoracic pentru pocesele inflamtorii din zona toracelui, MD-Small Joints pentru procesele inflamatorii ale articulațiilor mici s.a.m.d. În compoziția oricărui MD Guna se găsește colagen, diferite remedii naturale corespunzătoare localizării și cauzei mai frcvente care duce la inflamarea zonei respective, de asemenea se gasesc vitamine și minerale.


mezoterapie image
mezoterapie image
Evoluția producției de colagen, proteoglicani și elastină de-a lungul vieții


Colagenul este cea mai frecventă proteină structurală din organism. O treime sau o pătrime - după alți autori din masa totală de proteine umane o reprezintă colagenul. Următoarele structuri au în compoziție colagen: oasele, tendoanele, capsulele-articulare, mușchii, ligamentele, fasciile, dinții, membranele mucoase, pielea și spațiile interstițiale. În compoziția colagenului intră aminoacizi și puțin glucide (de aceea este denumit glicoproteina). Structura chimică a colagenului o reprezintă o secvență de trei aminoacizi care începe cu aminoacidul Glycina, aminoacizii sunt dispuți sub forma unor lanțuri asemanator cu ADN, cele trei lanțuri fiind conectate prin legături covalente. Țesutul conjunctiv (țesutul de legătură) și în mod particular colagenul din structura sa se deteriorează în timp, din pricina următorilor factori: îmbătrânire, sedentarism, activitate fizica foarte intensă, sporturi inadecvate , posturi anormale, și dezechilibre alimentare.


mezoterapie image
Structura moleculei de colagen dispusă sub formă de trei lanțuri asemănător structurii ADN uman

"Un maxim al sintezei de colagen la om se produce în jurul vârstei de cincizeci de ani." (Heine 2009). După acest moment apare un declin al producției de colagen alături de scădera producerii de elastină și de proteoglicani. Aceste diminuări ale sintezei colagenului, elastinei și proteoglicanilor trebuie să fie combătute cu următoarele măsuri:

Dieta alimentară:

  1. din care să nu lipsească peștele de cel putin două sau trei ori pe săptămână (care să aducă aportul necesar de acizi grași esențiali (care nu pot fi sintetizați de organism);
  2. sucuri proaspete din amestecuri de fructe (freshuri) care să aducă organismului necesarul de glucide, antioxidanți și vitamine în special vitamina C esențială pentru sinteza colagenului;
  3. proteine (din carne pește, ouă, brânzeturi) care sunt sursa de aminoacizi, unii dintre ei fiind necesari pentru sinteza colagenului;
  4. suplimente alimentare cum ar fi: ulei de somon de preferință bio, Vitamina C organică, Colagen bio dar și medicamente gemoterapice-macerate glicerinate din muguri de plante care să fie alese de medicul curant în funcție de particularitățile cazului.

Exercitul fizic constant:

  1. este necesar pentru îmbunătățirea circulației sanguine și limfatice, și prevenirea stazei;
  2. tonifierea musculaturii;
  3. menținerea felxibilității articulațiilor;
  4. exerciții de respirație care să îmbunătățească fluxul de oxigen la nivelul țesuturilor (a se avea în vedere ca țesutul conjunctiv nu are propria vascularizație ci se hrănește de la țesutul osos adiacent, ceea ce înseamnă că procesul de reparare la acest nivel va fi mai îndelungat);
  5. stimularea unui tonus psihic și fizic bun.

Cabinet Dr. Dănescu Mihaela Sofia
Medic specialist medicina de familie
Competență în: homeopatie, osteopatie, mezoterapie, dermato-estetică
Timișoara